De ce sunt necesare atât de multe pânze?

panze

Motivele pentru care sunt necesare pânze diferite sunt numeroase. Materialul ce se dorește a fi tăiat este punctul de pornire: duritatea materialului, fie că este vorba de fier, oțel inoxidabil, lemn dur, cărămidă sau lemn moale, placaj, plută sau plastic determină materialul din care se va fabrica pânza, tipul și geometria dinților. Al doilea factor este grosimea materialului ce va fi tăiat, aspect ce influențează lungimea dinților pânzei.

Calitatea tăierii dorite este și ea parte din procesul decizional: tipul de pânză este stabilit în funcție de necesitatea unei tăieri fine sau de suficiența uneia grosiere, de necesitatea unei anumite precizii unghiulare, de tăierea dreaptă, pe contur sau curbă. O altă caracteristică a materialului, ce joacă un rol decisiv în procesul de tăiere, este conținutul său, mai precis profilul din metal sau combinația de materiale – cum este cazul materialelor tip sandwich.

Pentru consultanță privind tipul optim de pânze pentru fierăstrău pendular sau pânze pentru fierăstrău sabie vă invităm să ne contactați la telefon 0232 261644 sau e-mail comercial@taktfest.ro.

SC Taktfest SRL este unic distribuitor în România al pânzelor marca MPS fabricate în Germania. Compania Martin Pott Sägen (MPS)  a fost înființată de Martin Pott în 1987, propunându-și să producă pânze de înaltă calitate, la un preț accesibil. 30 de ani mai târziu, în 2017, MPS rămâne o companie definită de gândire inovativă și acțiune, ocupând un loc important pe piața europeană a producătorilor de pânze pentru fierăstrău pendular și fierăstrău sabie.